Conacul Atanasievici (Valeapai)

Denumire Conacul Atanasevici
Localizare satul Valeapai, comuna Râmna, județul Caraș-Severin
Anul construcției mijlocul secolului  al XIX-lea
Familia nobiliară Atanasievici
Proprietate privată
Funcția actuală nefolosit
Cod – monumente istorice CS-II-m-B-11223

Conacul Atanasevici din satul Valeapai, comuna Ramna, județul Caraș-Severin este un monument istoric construit la mijlocul secolului XIX. Acesta a fost ridicat începând cu anul 1840 de către frații Marcel și Emil Atanasievici, membrii unei familii nobiliare sârbești, deveniți proprietari ai ținuturile din aceasta zonă pe baza serviciilor aduse Imperiului Habsburgic. În 1840, frații Atanasievici vor începe construcția unui ansamblu, ce urma să conțină palatul, cladiri anexe, o ghețărie și o moara. La ridicarea ansamblului au fost folosiți meșteri sârbi și coloniști italieni.

În a doua jumătate a secolului XIX moșia din Valeapai este moștenita de o nepoată a fraților Atanasievici, fiica Ioanei Atanasievici și a contelui Baiky de Vărădia. Soțul acesteia, baronul Tallian Béla, arendează moşia nobilului Ambrozy Béla, care va ipoteca terenul. Astfel, după Primului Război Mondial, proprietatea va fi cumpărata de familia Riesz. În perioada interbelică, ansamblul din Valeapai aparține lui Petru Riesz, care este desproprietărit în perioada de naționalizare de dupa terminarea celui de-al Doilea Război Mondial. În perioada comunistă conacul a fost utilizat inițial ca şi Casă de Naşteri, apoi ca sediu CAP și loc de cazare a muncitorilor sezonieri. După 1989, palatul a fost abandonat.

Ansamblul palatului este situat în apropierea bisericii ortodoxe a satului și constă într-un singur corp, de dimensiuni impresionante, ce domină zona. Clădirea este alcătuită din caramidă și era acoperită cu o șarpanată cu structură din lemn, astăzi prăbușită. Având la baza un plan simetric, palatul este compus dintr-un demisol boltit, destinat funcțiunilor anexe și deservit de accese secundare pe laturile scurte, și un etaj reprezentativ, destinat locuirii. Pentru a asigura legăturile pe verticală existau doua scări, una care lega cele două nivele şi una între etaj şi pod.

Imaginea generala este neoclasică, tipică pentru regiune la sfârșitul secolului XIX. Clădirea are trei registre principale: registrul soclului, cel median și cornișa. Fațadele principale sînt compuse simetric față de axul de compoziție, ce marchează zona de acces principal. Întărite vizual cu frontoane, zonele de acces sînt tratate cu arcaturi și pilaștrii cu capiteluri toscane, iar pe fațada principală, accesul este marcat prin prezența unui portal. Azi nu se mai pot vedea decât urme ale acestuia. Ferestrele de la nivelul etajului reprezentativ au ancadramente de factură neoclasicaă și erau umbrite de obloane de lemn. Decoraţiunile sînt realizate din tencuială şi stuc alb.

Astăzi, palatul Atanasievici, deși clasat ca monument istoric, este într-o continuă stare de degradare. Având acoperișul surpat, cladirea își urmează procesul de ruinare, fiind uitată de proprietarii căruia a fost retrocedat. Numai sătenii din Valeapai și turiștii rătăciți deplâng dispariția unei clădiri ce putea fi o emblemă a locului.

Localitatea Valeapai este menționată prima dată în documentele otomane în anul 1597, aparţinând Banatului de Severin, parte a Paşalâcului de Timişoara. După intrarea Banatului sub stapânire habsburgica, în 1716, localitatea intră în administrația districtului Ciacova, fiind menționată în conscripţia din 1717 și apărând în hărţile din 1723 şi 1776. Mai târziu, în 1777, când Banatul intră în gestiune maghiara, localitatea Valeapai va aparține comitatului Caraş. Astăzi așezarea aparține de comuna Ramna, județul Caraș-Severin.

Post Author: