Castelul Damaszkin-Dungyerszki – Hajdučica

 

Cu siguranţă cel mai renumit membru al familiei de moşieri bănăţeni Damaszkin a fost renumitul vânător Arzén Damaszkin, călător prin Africa, cel care în 1906 şi-a editat  cartea cu titlul A Maszáj fennsíkon (Pe podişul Masai), despre impresiile sale de călătorie. Însă nu este singurul locuitor al castelului de la Istvánvölgy care merită a fi amintit. Prima dată (din familia Damaszkin) a obţinut titlul nobiliar István Damaszkin, în 1799, şi după moşia sa din Berekszónémeti şi predicativul de németi. Nu după mult timp a cumpărat şi prediul erarial situat în apropierea localităţii Istvánvölgy de astăzi, însă fondarea unei aşezări stabile i-a reuşit numai la a doua lui încercare, în 1824. Conform unor însemnări, până atunci el construise deja castelul, lângă acesta s-a aşezat satul, care în cinstea fondatorului său a primit numele de Istvánvölgy. După moartea sa fiul său, numit Antal, a devenit proprietarul satului. Fiii săi, István şi György – în pofida originii sârbe a familiei – amândoi au sprijinit lupta revoluţionară maghiară. György, care a terminat şcoala militară, a avut o carieră mai importantă: la sfârşitul luptelor revoluţionare a ajuns colonel şi comandant de divizie, până când juristul István s-a ridicat „numai” la rangul de maior, şi a făcut parte în permanenţă din statul-major direct al generalului Damjanich. După înfrângere amândoi au ajuns în faţa curţii marţiale. György a scăpat cu sufletul neînfrânt din detenţia din fortăreaţă, însă István în perioada executării detenţiei la Kufstein şi-a pierdut minţile.

 

După eliberare György s-a căsătorit cu logodnica sa, Etelka Földváry, care l-a aşteptat fidel. A avut cu ea trei copii: Margit, Arzén şi István. Simţămintele naţionale ale tatălui le-a moştenit şi Arzén, acestea sunt redate şi într-o scrisoare de-a lui din 1905: „fără să-mi reneg originea, credinţa şi numele, toate bătăile inimii mele sunt maghiare”. Pasiunea sa pentru vânătoare s-a demonstrat foarte devreme, acest lucru reiasă şi din scrisorile adresate mamei sale, în care relatează pe rând impresiile sale de vânătoare. Numele lui Arzén Damaszkin îl putem întâlni în presa de vânătoare a epocii; în 1883 el a obţinut recordul de sitari al comitatului Timiş cu peste 30 de sitari doborâţi. Din datele sale biografice aflăm că a terminat academia economică de la Bonn, apoi a lucrat în gospodăria sa din Istvánvölgy. Nu cunoaştem cu ce rezultat a făcut acest lucru, însă în preajma anului 1890 familia Damaszkin a fost nevoită să-şi vândă domeniul din Istvánvölgy.

Marea aventură din Africa a lui Arzén Damaszkin a început mult după aceasta, în 1903. În aproximativ jumătate de an de şedere acolo, el a vânat 250 de animale – mare parte păsări şi copitate – respectiv mai apar în lista lui de animale vânate 1 leu, 1 leopard şi 2 rinoceri. Înduplecat de prieteni, a luat cu el în excursiile sale în circuit şi pe mai tânărul asistent preparator al Muzeului Naţional (Maghiar), pe Kálmán Kittenberger, viitorul scriitor clasic al literaturii de vânătoare maghiare. Astfel, renumitul cercetător de mai târziu al Africii a putut păşi prima dată pe pământul continentului negru cu ajutorul lui Damaszkin.

În tot acest timp de domeniul din Istvánvölgy a dispus deja familia Dungyerszki. Conform unelor descrieri ei au construit şi castelul, în 1901; adevărul poate fi însă doar că ei atunci au renovat mai temeinic clădirea deja existentă. Pe moşie mai târziu a trăit soţia lui István Jovanovits, Olga Dungyerszki, care în primele decenii ale secolului XX a condus o modernă fermă model având herghelie, crescătorie de ovine şi de porcine, grădini de flori şi plantaţii de cânepă, dar a întreţinut şi un parc impresionant. O descriere, provenind din anii 1930, ne permite să aruncăm o privire şi în interiorul castelului: „Vizitatorul casei domneşti se găseşte mai întâi într-un antreu încăpător, în care se află o garnitură de piele (pentru aşezare), iar sala este decorată cu o oglindă mare, sculpturi, palmieri, vulturi împăiaţi şi picturi.”

Următoarea schimbare a proprietarului de castel s-a petrecut în urma căsătoriei uneia dintre fiicele Olgăi Jovanović cu un magnat din Belgrad, cu Vlada Ilić, prin anii 1940. În această perioadă el a fost şi proprietarul castelului Dániel din Kanak, însă după război amândouă castele i-au fost confiscate. Un timp castelul a rămas gol, iar în prezent se află în proprietatea unui combinat agricol, care se străduieşte să întreţină atât clădirea cât şi parcul. Pentru vizitatori asigură posibilitatea vizitării şi a interiorului castelului (este necesară anunţarea prealabilă a vizitei la numărul de telefon +38 1 13 864 135). Casa domnească clasicistă, desprinsă din umbra copacilor seculari şi a tufelor de buxus îngrijit tunse, cu siguranţă că va oferi o privelişte spectaculoasă.

Post Author: