Castelul Karátsonyi – Beodra

Castelul Karátsonyi – Beodra

Familia Karátsonyi de Beodra aparţine de acele familii de armeni-maghiari care în decursul secolului XVIII au sosit din Transilvania în Banat, unde au câştigat nu doar o avere imensă, dar au obţinut şi apreciere socială şi politică. Ascensiunea familiei Karátsonyi a început încă în Transilvania, ei au primit diploma nobiliară probabil de la unul dintre principii transilvăneni. De obicei este amintit Bogdán (Deodat) Karátsonyi ca primul care a dobândit moşii în Banat, cel care în 1781 pentru suma de 103.000 florini a cumpărat de la erariu Beodra, pentru care a primit şi donaţie regală, cel care a schimbat prenumele nobiliar de Karátsonyfalvi cu cel de Beodra. De altfel, familia şi-a schimbat nu doar predicativul nobiliar dar şi blazonul, chiar de mai multe ori, astfel şi după obţinerea titlului de conte. În acest mod s-a format blazonul lor foarte complex, în care apare sirena, bourul cu coarne de aur, ursul ridicând sabia şi pantera cabrând. Printre altele, acest simbol familial poate fi observat şi în cripta bisericii catolice din Beodra dar şi pe un minunat vitraliu al fostei case al comitatului din Becicherecul Mare.

 

În legătură cu averea familiei Karátsonyi s-au născut adevărate legende. S-a povestit despre Lázár, fiul celui care a cumpărat moşia, că dorinţa lui cea mare a fost să anexeze de domeniu pustele bănăţene până la Vârşeţ. Pentru aceasta şi-a încărcat toate comorile în căruţe, a plecat la Becicherecul Mare ca să facă târgul. Acolo însă a decedat subit şi, conform tradiţiei orale, comorile multe s-au prăpădit odată cu el. Nu putem ştii ce ar fi putut servi ca bază acestei întâmplări ciudate, fapt este că cei din familia Karátsonyi într-adevăr au obţinut moşii uriaşe: numai în Torontal au aparţinut de domeniul lor 10 localităţi, în afară de acestea au avut importante terenuri şi în comitatele Timiş, Srem şi Pesta. Reflectă excepţionala putere financiară a familiei şi faptul, că odinioară au avut chiar două castele la Beodra, ridicate de două rude bogate aproximativ în acelaşi timp, probabil chiar rivalizându-se. Din păcate, unul dintre aceste castele astăzi nu mai există: cel care fusese reşedinţa construită de Lajos Karátsonyi în 1857. Fiul lui Lajos a fost acel Guidó Karátsonyi, care a devenit poate cel mai cunoscut membru al familiei, nu doar prin faptul că a obţinut titlul de conte, mai mult datorită faptului că a fost pregătit întotdeauna să sacrifice sume importante pentru artă şi ştiinţă. Castelul de la Beodra l-au moştenit fiii săi, însă în timp ce Aladár a petrecut mai mult timp acolo, Jenő a acordat prioritate domeniilor sale din comitatul Pesta. Astfel, Samu Borovszky aminteşte deja în 1912 acest castel ca fiind nelocuit; în 1932 proprietarul său de atunci, un om de afaceri sârb, l-a şi demolat pentru a putea obţine profit din preţul cărămizilor.

 

În schimb, putem să-l admirăm castelul lui László Karátsonyi, construit în perioada 1840-1846. Deşi László nu a făcut parte din ramura de conţi, nu a fost cu nimic mai prejos decât rudele sale, nici în viaţa publică, nici în privinţa rolului său jucat în viaţa culturală. A fost pretorul, apoi vicecomitele comitatului Torontal, mai apoi delegatul acestuia la Dietă, iar în 1848, 1861 şi 1867 a fost comitele suprem al acestuia. Aşa cum conţii Karátsonyi l-au găzduit în 1862 la Beodra, pe tânărul Mihály Munkácsy de 18 ani (care descrie cu cuvinte calde în memoriile sale frumoasele zile petrecute acolo), tot aşa, în casa lui László Karátsonyi de la Becicherecul Mare a concertat Ferenc Liszt, în 1846.

 

Conacul lui László Karátsonyi constituie un foarte frumos prototip al castelelor clasiciste. Printre castelele moşierilor din Banat putem vedea numeroase reşedinţe cu portic, care urmează formele clasiciste, însă cel de la Beodra şi în privinţa dimensiunilor sale se detaşază de ele. În conformitate cu proporţiile clădirii cu etaj se măreşte şi porticul, are etaj, iar timpanul – în mod diferit de cel obişnuit – este susţinut nu de patru, ci de şase coloane. De altfel, clădirea nu prezintă doar caracteristicile clasicismului, el reflectă frumos schimbarea gustului – petrecută tocmai în acea vreme – tendinţele care se apropie de romantism. Astfel, formele de bază clasiciste par să asigure un cadru pentru elementele vegetale neliniştite care îşi fac apariţia acum în ornamentică, cele care figurează deja romantismul. Se preupune că toate acestea sunt datorate meşterului constructor József  Pán din Pesta, de activitatea căruia este legată şi ridicarea palatului de la Buda a lui Guidó Karátsonyi.

 

De castel, alcătuind centrul domeniului, au fost legate şi acareturile corespunzătoare, care şi în privinţa stilului au format cu acesta un întreg organic. În poarta de fier forjat a depozitului de cereale – cu etaj, coloane şi timpan – au incastrat anul 1834. Depozitul vechi de cereale ascunde adevărate comori, astfel şi câteva dintre piesele de mobilier ale familiei Karátsonyi. Partea cea mai interesantă a hambarului, care a servit cândva la depozitarea porumbului (cotarca, după denumirea locală), este o construcţie aşezată pe o bază de lemn, încă originală – în astfel de construcţii îşi depozitau ştiuleţii şi ţăranii, cu diferenţa, că familia nobilară şi-a putut permite şi în acest loc o colonadă clasicistă, elegantă. Azi funcţionează în el un muzeu etnografic, de istorie locală. În mod cert şi castelul ar merita o destinaţie demnă de el, deocamdată însă găzduieşte doar tristele rămăşiţe ale unei uzine chimice care până nu demult a funcţionat acolo.

Post Author: