Castelul Kárász – Horgos

Istoria ramurii din Horgos a familiei Kárász, totodată şi a recolonizării satului Horgos, a început la mijlocul secolului XVIII prin Miklós Antal Kárász. Tânărul Kárász, provenit din Ungaria de Nord, a parcurs o frumoasă carieră în comitatul Csongrád, reînfiinţat în 1723. În 1739 a fost ales notar-şef al oraşului Szeged, după câţiva ani a devenit delegatul comitatului la Dietă. Prin anii 1740 din partea consiliului orăşenesc a primit sarcina să urmărească cumpărarea domeniilor erariale, ale prediilor Horgos şi Szent Péter, pentru oraşul Szeged. Între timp, schimbându-se situaţia, Miklós Kárász  a cumpărat terenurile cu pricina, nu pentru oraş, ci pentru el însuşi. Începând din 1770 – chiar dacă nu fără dificultăţi – a reuşit să înceapă şi colonizarea prediului, conform celor prevăzute în contract. La scurtă vreme Horgos-ul a început să prospere: în preajma anilor nouăzeci a obţinut şi o staţie de poştă, unde poştalionul, care pornea de la Szeged, a fost aşteptat cu cai de schimb.

 

La finele anilor 1780 Miklós Kárász a început să-şi construiască castelul, însă – la fel precum înfiinţarea satului – nici această treabă nu a mers uşor. Prin 1790 a ars noul acoperiş de şindrilă al castelului. Într-o grindă a acoperişului nou au sculptat data noii dulgherii (1795). După moartea lui Miklós, survenită în 1797, fiul său, István, s-a străduit să înfrumuseţeze castelul. Plafoanele camerelor au fost pictate cu fresce, iar în jurul clădirii s-a plantat o grădină franceză. Castelul în sine a fost conceput în stilul barocului provincial, îmbogăţit cu elemente clasicizante. Cel mai evident element stilistic al clădirii îl constituie frontonul barochizant, compus din forme rectangulare şi curbe, care încoronează rezalitul central, precum şi mansarda. Planul în L al clădirii este rezultatul unei adăugiri târzii, probabil acest lucru a distrus şi simetria perfectă a faţadei.

 

Cândva cei doi fii ai moşierului care obţinuse domeniul, István şi Ferenc, s-au îndrăgostit de aceeaşi femeie – Kunigunda Fáy – însă, când Ferenc a aflat de simţămintele fratelui său mai mic, a renunţat la domniţă. Şi-a petrecut viaţa la ferma din Kishorgos ca holtei, amator de literatură, el însuşi scriind poezii. Astfel, istoria familiei Kárász a fost dusă mai departe de  descendenţii lui István. Printre aceştia găsim: vornic-judecător suprem, comite suprem, visător risipitor, fondator de orfelinat şi creator de noi soiuri de ardei.

După primul război mondial familia a părăsit conacul de la Horgos, s-au mutat la domeniul lor din Szeghalom. Mai târziu, totuşi, au revenit; însă, cu ocazia diferitelor reforme agrare, au tot tăiat din domeniul de la Horgos. Imre Kárász şi soţia sa, contesa Gabriella Lónyai, au întâmpinat o serie de greutăţi. În toamna lui 1944, pe când au aşteptat naşterea celui de-al cincilea lor copil, familia a fost mutată din castel în casa intendentului, nu le-au acordat răgaz nici pentru împachetarea hăinuţelor destinate noului născut. Partizanii au transportat cu camioanele mobilierul rămas în castel, biblioteca de aici au ars-o în grădină. Familia ajunsă în faţa greutăţilor a fost ajutată de săteni, când cu ceva alimente, când returnându-le câteva obiecte salvate de la jaf, câte un porţelan, un vas sau o pictură.

 

Până în 1952 castelul a fost folosit pe post de cazarmă; orice tip de utilizare i-a fost destinat în continuare el a rămas învăluit într-o nepăsare generală, soartă ce caracteriza imobilele aflate în propietate socială comună. Din această cauză, şi în urma intervenţiilor ineficiente, în anii 1980 clădirea a fost declarată inutilizabilă, fapt ce a grăbit ritmul degradării sale. În 2007 clădirea a fost supusă unor lucrări de salvare grabnică şi de conservare în vederea stopării degradării viitoare. Pe lângă vizitarea castelului, care se ascunde din ce în ce mai mult în desişul vegetaţiei, se recomandă şi contactarea istoricului local al Horgos-ului, Zoltán Nagygyörgy, sau ai descendenţilor familiei Kárász, care locuiesc încă prin vecinătate şi care – în pofida situaţiei vizibile – încă mai pot evoca timpurile mai bune de odinioară.

Post Author: