Castelul Lázár-Harnoncourt – Ečka

Prediul de la Écska, împreună cu cele 30 000 hectare de pământ care au aparţinut de el, a fost cumpărat în 1781 de către un comerciant de vite de origine armeană, aprovizionatorul armatelor imperiale, Lukács Lázár. La început el, mai apoi familia sa, s-au străduit să dezvolte producţia agricolă pe terenurile destul de reavene în acele timpuri, lovite din când în când de inundaţii. Acest efort a avut succes; în decursul a câteva decenii domeniul de la Écska a devenit un peisaj agricol ce încânta ochii, unde castelul a fost înconjurat de un parc fără pereche, de cel puţin douăzeci şi cinci iugăre. Construcţia conacului a fost începută de János Lázár, cel care a murit în urma unei răni primite într-un duel, astfel, construcţia a fost terminată de fratele său mai tânăr, Ágoston. Prima descriere a conacului ne parvine de la István Vedres, inginerul orăşenesc din Szeged, care în iulie 1817 a sosit la Écska întâi de toate să vadă ferma model a lui Ágoston Lázár, pe lângă aceasta însă descrie cu următoarele cuvinte de apreciere şi casa domnească: „s-au întreprins destule lucruri potrivite… pentru primirea cumsecade a oaspeţilor, călătorilor şi amatorilor de ştiinţă” şi „alături de o curăţenie exemplară, ordine aşezată şi linişte chibzuită domină şi cea mai plăcută vioiciune”. Tot Vedres ne călăuzeşte şi în parc: „Această grădină împădurită se întinde în mare parte pe două terase care se înalţă uşor; aflăm intrarea în ea din veranda Sălii de Biliard, o intrare prelungă, înspre stânga în marginea pădurii de Arţar, înspre dreapta în cea de Mesteacăn, şi aşa stau în ea copacii tineri, frumoşi şi sănătoşi ca nişte lumânări de ceară lungi de doi-trei stânjeni…”

Prin urmare parcul, care a satisfăcut toate pretenţiile, a fost deja terminat, pare-se însă că la castel s-a mai lucrat până în 1820, deoarece doar în acest an a fost inaugurat festiv. La festivitate a luat parte şi prinţul Miklós Eszterházy, care a adus cu el şi băiatul de nouă ani al unuia dintre intendenţii săi, pe Ferenc Liszt, care aici a avut prima sa apariţie publică.

De la Ágoston Lázár domeniul a fost moştenit de Zsigmond, ultimul descendent masculin al familiei. După moartea lui, văduva sa, Viktorina, în 1871 s-a măritat cu prinţul belgian Egon Miksa Thurn-Taxis, care a preluat administrarea domeniului. El a înfiinţat renumita herghelie de la Écska, a înfiinţat asociaţia crescătorilor de cai pursânge din comitat şi a pus bazele turismului de vânătoare al zonei. În 1888 domeniul a ajuns pe mâinile lui Marianna, fiica lui Zsigmond Lázár, şi soţul acesteia, contele Félix Harnoncourt, originar dintr-o familie nobiliară luxemburgheză. Noul stăpân a făcut mai multe modificări la castelul de stil englezesc. În final, în paralel cu creşterea puterii familiei, clădirea, având un plan L, a ajuns la forma şi mărimea sa finală la cumpăna dintre secolele XIX şi XX.

Contele Harnoncourt s-a străduit să încetăţenească întru totul şi pe domeniul său bănăţean obiceiurile vieneze. Pentru educaţia copiilor săi, Félix şi Alice, a angajat cele mai bune guvernante franceze şi a pus accent deosebit pe petrecerile aristocratice: au fost frecvente concertele, balurile mascate, care s-au derulat în prezenţa foarte numeroşilor săi oaspeţi selecţi. În mod sigur, cel mai distins oaspete (care a mai revenit) a fost însuşi moştenitorul tronului, Franz Ferdinand, atras la Écska, în primul rând, de pasiunea sa pentru vânătoare. Arhiducele a vizitat de patru ori această zonă deosebit de bogată în specii de vânat.

În decursul secolului XX domeniul a fost moştenit de descendenţii lui Alice Harnoncourt, fiica Mariannei şi a contelui Harnoncourt. Prin 1937 este amintit printre domeniile luate în administrare sub interdicţie, mai târziu a fost stăpânit de armată şi de diferite întreprinderi. În prezent se numără printre rarele monumente revitalizate cu succes, pentru că funcţionează ca restaurant şi castel-hotel, pe lângă acestea mai găzduieşte şi o colonie artistică. Din păcate, aceste treburi nu se referă şi la celelalte două obiective ale fostului domeniu. Imensul manej, în stil clasicist, care este cea mai veche clădire a complexului păstrată în forma sa originală, situată în partea nord-estică a parcului, şi turnul de apă, construită în formă de bastion, în stilul neoromantismului german, aşteaptă să fie restaurate. Deşi parcul având o suprafaţă întinsă nu s-a păstrat în splendoarea ei originală, în anul 2001, împreună cu clădirea castelului, a fost declarat zonă care intră sub incidenţa păstrării monumentelor.

 

Post Author: