Castelul Marczibányi-Lederer – Csóka

Conacul, cunoscut azi mai mult ca şi castelul Lederer, este situat în centrul localităţii Csóka. Clădirea afişează în mare parte caracteristicile stilului clasicist, cu anumite influenţe eclectice. Acest fapt poate fi observat în special pe faţada principală, unde îşi fac apariţia şi elementele neorenascentiste. Partea dominantă a corpului de clădire – dezvoltat pe orizontală, divizat de două rezalite laterale şi unul central – o constituie terasa de la etaj cu o balustradă din fier forjat, cele trei ferestre terminate în arc de cerc având o friză desfăşurată deasupra lor. Construcţia este înconjurată de un parc foarte generos ca întindere.

Istoria castelului a început cândva pe la jumătatea secolului XIX cu cei din familia Marczibányi. Domeniul de la Csóka a fost cumpărat în 1782 de către Lőrinc II. Marczibányi de Puchó, vicecomitele comitatului Torontal, pentru suma de 95 500 de florini, apoi l-a populat cu cultivatori de tutun din Szeged. Din donaţia familiei Marczibányi a fost construită în perioada 1795-1808 şi minunata biserică Sfânta Treime, unde se află şi cripta familială. Castelul însă a început să fie construit doar de către Lőrinc III. Marczibányi, un moştenitor de mai târziu, posibil prin anii 1850. În acest timp domeniul a trecut prin perioade grele: holera a făcut ravagii prin zonă de mai multe ori, nici evenimentele revoluţionare din 1848-49 nu au fost favorabile domeniului. În final, anumite afaceri neinspirate de împrumut l-au determinat pe Lőrinc Marczibányi ca în anul 1869 să-şi vândă moşia. Castelul, construit doar pe jumătate, a fost terminat de proprietarii săi de mai târziu, astfel a ajuns – parte prin moştenire, parte prin cumpărare – în  posesia familiei Lederer.

În prima parte a secolului XX domeniul a fost administrat de Arthur Lederer, apoi de György, fiul său. Ei au format o pereche excepţională, deoarece Arthur (tatăl) fusese considerat unul dintre cei mai buni specialişti ai Monarhiei Austro-Ungare în domeniul creşterii animalelor, până ce György a contribuit la dezvoltarea necontenită a afacerilor cu minunatul său spirit de afaceri. Prin declararea de fermă model a domeniului de la Csóka, ei au scăpat şi de reforma agrară, introdusă prin anii 1920, respectiv de împărţirea acestuia în parcele, ceea ce în acele timpuri a însemnat atât sfârşitul domeniilor mari, cât şi a stilului de viaţă aristocratică. La Csóka ei au mai putut salva toate acestea pentru un timp. Pe atunci numărul angajaţilor din castel a ajuns la 24 persoane: au avut cameriste atât doamna cât şi domnul. Locuinţele servitorilor şi sala lor de mese, camera unde se călca, cămara de alimente au fost plasate la subsol, la parter s-a aflat salonul, sufrageria, biroul şi biblioteca, iar la etaj dormitoarele proprietarilor, camerele pentru oaspeţi şi salonul de ceai.

Acest stil de viaţă a fost asigurat de gospodăria organizată pe viticultură, grădinărit  (cultivarea florilor în vederea obţinerii de seminţe), fabrica de salam, fără să mai amintim şi însemnatul fond de vite, oi şi cai. Până în anii 1950, până la mecanizarea mai accentuată a gospodăriei, caii au fost indispensabili, printre altele ei au servit atât la calea ferată îngustă care lega fermele între ele, cât şi la transportul de persoane. Până şi copiii au avut o sanie şi o birjă mică la care au fost înhămaţi cai de mărime potrivită. În această perioadă parcul castelului a fost un adevărat rai pentru copii. Cei doi copii Lederer, Gyuri şi Magda – alintată Cuki – au frecventat şcoala alături de ceilalţi copii din Csóka, deseori şi-au invitat prietenii la joacă în acest loc.

Familia de origine evreiască a trecut la catolicism în 1919, însă – fără să conteze acest fapt – ocupaţia germană a însemnat o primejdie mortală pentru ei. În final, aruncaţi ici-colo între Ungaria şi Iugoslavia, au supravieţuit nevătămaţi războiului, apoi vremurilor tulburi care au urmat, însă la Csóka nu au mai putut reveni. Domeniul a fost confiscat şi naţionalizat de statul iugoslav pe baza unor acuzaţii născocite. După grele încercări, familia deznădăjduită s-a refugiat în Apus, iar în final s-a stabilit în Africa de Sud. După plecarea lor castelul a funcţionat ca spital şi orfelinat, apoi a fost ocupat de utilizatorul său actual, Rét Mezőgazdasági Birtok (Domeniul Agricol Rét). Combinatul, care de la acea vreme şi până acum abia se mai zbate, azi foloseşte doar o singură încăpere din clădire.

Post Author: