Castelele Lazarović – Veliko Središte

 

Localitatea Nagyszered (Nagyszredistye), care a aparţinut de comitatul Timiş de odinioară, este situată în apropierea Vârşeţului şi a graniţei sârbo-române. Familia de moşieri Lazarović a construit aici două castele. (În textele maghiare forma numelui familiei a fost transscrisă şi în variantele Lazarovits, Lazarevits şi Lazarovics). Castelul mai mare, aşa numitul castel vechi, fusese construit prin anii 1860 în stil clasicist. Şi aici se poate regăsi intrarea generoasă, sprijinită pe coloane, atât de caracteristică pentru castelele de provincie, cu obişnuita parte mai avansată a faţadei. Deasupra ferestrelor se găsesc acele ornamente triunghiulare, numite frontoane, care rup monotonia masei de zidărie. Conacul, utilizat astăzi ca şcoală, este înconjurat de un parc amplu. În vecinătatea sa, în spatele porţii închise cu lacăt, dincolo de vegetaţia sălbăticită, se găseşte castelul mai mic, numit cel nou, construit de asemenea de familia Lazarović, la începtul secolului XX. Deşi poarta este încuiată, curioşii se pot apropia de el dinspre curtea şcolii – dacă se încumetă să străbată hăţişul. Această clădire constituie, aproape în întregimea ei, opusul castelului vechi: în contradicţie cu puritatea clasicismului aici apar formele pline de fantezie ale eclectismului, în care predomină influenţa arhitecturii neogotice engleze. Faţadele segmentate, pe diferite niveluri, sunt subliniate de o friză amintind crenelele bastioanelor, iar colţurile clădirii, de asemenea, sunt decorate cu turnuleţe asemănătoare unor bastioane, poligonale, gotice. În ultimele decenii a fost folosit ca cinematograf, cămin pentru tineret şi a funcţionat aici şi o discotecă. Din păcate, clădirea, şi prin gradul ei de degradare, face notă discordantă cu vecinul ei mai în vârstă.

 

Familia constructoare Lazarović a ajuns în Banat din Serbia, la începutul secolului XIX. Sunt pomeniţi, deşi foarte succint, în monografia de comitat a lui Samu Borovszky printre familiile nobiliare ale comitatului Timiş. Conform acesteia, aflăm despre familie că s-a stabilit la Kevevára în 1803, apoi în 1823 Golub Lazarović a cumpărat de la erariu Nagy-Szredistye, iar în 1839 Kis-Szredistye. În 1841 regele Ferdinand V. a eliberat o diplomă nobiliară pentru el. În 1849 Golub a decedat, însă edificarea renumelui familiei a fost continuată de văduva sa, Ana Milković, de numele căreia poate fi legată şi construcţia castelului. Cei doi fii ai lui, deopotrivă, s-au străduit să sporească domeniile şi veniturile familiei. Vasilije (Vazul) a parcurs o carieră strălucită în administraţie: la început a fost al doilea vicecomite al comitatului Timiş, mai târziu a devenit consilier regal, iar în 1871 a fost numit comite suprem al oraşului Timişoara. În acest timp fratele său mai tânăr, Aleksandar, a obţinut succese în afaceri: la Vârşeţ a pus bazele unei bănci şi a unei asociaţii comerciale, în 1884 a construit un minunat palat orăşenesc, care şi în prezent este socotit a fi cea mai frumoasă clădire a centrului istoric (este cunoscut ca palatul Frisch, după proprietarul său de mai târziu). Ani de-a rândul palatul Lazarović a servit ca locaţie pentru cele mai strălucite baluri. De organizarea petrecerilor s-a ocupat Anka, soţia lui Aleksandar, în legătură cu care cronicile amintesc că a fost o doamnă distinsă. Cu predilecţie s-a ocupat de acte de caritate, făcute în special în favoarea fetelor sărace, nevoiaşe – pentru care a donat nu doar alimente şi îmbrăcăminte, dar şi cărţi şi uneori burse.

 

Vasilije a murit fără urmaşi în 1887, astfel că, istoria familiei Lazarović s-a continuat prin copiii lui Aleksandar şi ai lui Anka, cu Mihály, Fedor şi Olga. Legat de cei doi din urmă nu s-au păstrat multe lucruri interesante: Olga s-a căsătorit, iar Fedor a ajuns în Bosnia, unde a devenit şef districtual. Cu atât mai multe istorii uimitoare sunt legate de Mihály Lazarevits; cu aventurile sale uluitoare au fost pline articolele de bârfă ale revistelor din epocă, nu doar la Vârşeţ, dar şi la Budapesta şi Viena. După moartea părintelui său, năbabul bănăţean extrem de bogat s-a mutat la Budapesta, unde a devenit locatarul permanent al (hotelului) Pannónia Szálló. Şi-a petrecut zilele – care în mod regulat au început după masă la ora 5 – cu derularea unor îndoielnice afaceri de bursă şi, în special, cu petreceri prelungite până în zori. Nu este de mirare că în doar trei anişori a reuşit să-şi prăpădească averea moştenită, împreună cu domeniul de la Nagy-Szered. Atunci a fost nevoit să se întoarcă la Vârşeţ, unde de îndată a intrat într-un nou scandal. În stare de ebrietate a provocat la duel un domn necunoscut, şi deja întregul comitat a vorbit despre acest caz, când martorii oculari au stricat spectacolul atât de mult aşteptat. Ei au confirmat faptul că în momentul provocării niciuna dintre părţile implicate nu s-a aflat într-o stare responsabilă, astfel că duelul nu a mai avut loc.

După mistuirea rezervelor Mihály nu şi-a mai putut plăti datoriile acumulate, şi a considerat că ar fi bine să plece – cât mai departe. Din faţa poliţiei s-a refugiat mai întâi la Paris, însă după ce şi aici au dat de urma lui, a încercat să dispară prin New York. Aici a şi murit într-o sărăcie profundă, ca spălătorul de tacâmuri al unui mic restaurant.

 

În tot acest timp castelul vechi de la Nagy-Szered a intrat pe mâna lui Gyula Frisch, apoi a moştenitorilor lui, Károly Klier şi György Római, iar conacul construit mai recent a fost cumpărat de Károly Hauser. După al doilea război mondial ambele clădiri au fost naţionalizate.

Post Author: